De când se joacă în primul eșalon cu 16 echipe și format din sezon regular, urmat de play-off și play-out cu înjumătățire de puncte, niciodată lupta la titlu nu a fost mai încinsă ca acum! Indiferent de rezultatele ultimei etape regulare, vom asista la o cursă fără precedent pentru play-off în Superligă.
Ediția 2020/2021 din primul eșalon a fost prima în care 16 formații au concurat pe tiparul competițional aflat și azi în vigoare. După 30 de etape, FCSB termina pe prima poziție, cu 65 de puncte, în vreme ultima calificată în această fază era FC Botoșani, cu doar 21 de puncte. După înjumătățire, la start de play-off în Superligă, a rezultat o diferență de 12 puncte.
Sezonul trecut, CFR Cluj a avut un avantaj și mai mare față de FC Voluntari, locul 6 după sezonul regular. Ardelenii au încheiat cu 76 de puncte adică 38 la înjumătățire, diferență de 14 puncte față de ilfoveni, care au avut 24 de puncte prin rotunjire (47 în sezonul regular).
Sezon – Diferență de puncte
2020/21 – 12 puncte FCSB (33) – Botoșani (21)
2021/22 – 14 puncte CFR Cluj (38) – Voluntari (24)
Înaintea ultimei etape din acest sezon regular și a rejucării Sepsi vs FCU Craiova, Farul Constanța e lider cu 61 de puncte, iar FCU Craiova ocupă ultima poziție de play-off, cu 40 de puncte. La acest moment, în play-off, Farul ar intra cu 31 puncte (rotunjire) iar oltenii cu 20 puncte. Diferență de 11 puncte, cea mai mică de când se joacă Superliga în actualul format.
Iar indiferent de deznodământul partidelor din acest week-end și al meciului Sepsi vs FCU Craiova, diferența va fi clar mai mică de 12 puncte între lider și locul 6, cât a fost în sezonul 2020/21. Diferența va rămâne de cel mult 11 puncte pentru că:
Fostul mare internațional Rodion Cămătaru, dublu campion al României cu Universitatea Craiova (1980, 1981) și golgheter al primului eșalon (1987) comentează în exclusivitate pentru ProSport ceea ce are toate șansele să devină cea mai încinsă luptă la titlul din ultimii ani:
Eu cred, în continuare, că favorită rămâne CFR Cluj. Au jucători buni, cu experiență și care joacă împreună de ceva timp. Dar, într-adevăr, acest play-off va fi mult mai echilibrat. Sper să vedem fotbal de calitate, sunt convins că vor fi și surprize. O serie de victorii poate aduce pe oricine cu șanse reale la câștigarea campionatului”
Dincolo de prima șansă pe care Cămătaru o acordă campioanei en-titre, acesta nu exclude, cel puțin în teorie, ca ambele echipe din Craiova să râvnească la titlu! Și, totodată, scoate în evidență principalele minusuri pe care le are FCSB în acest context:
FCSB, la rândul ei, are echipă foarte bună, e o echipă talentată, însă problemele care sunt pe banca tehnică lasă de dorit pe teren. Se vede că nu este o mână forte care să știe ce să facă. Sper să fie și Universitatea Craiova acolo sus, în primele trei. În teorie, cele două Craiove ar avea șanse la titlu, dacă ambele vor fi în play-off”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER